Irina Enea demonstrează cât de utilă este facultatea în dezvoltarea personală. Voluntariatul a ajutat-o să facă faţă pe piaţa muncii.
Irina Enea, de 25 de ani, din Roman, este un exemplu de tânăr ambiţios care demonstrează că şcoala românească nu este în zadar, ci este formatoare de profesionişti.
Secretul succesului, pentru ea, a constat în activităţile de voluntariat pe care le-a întreprins. A fost membră 14 ani a celebrei trupe de dansuri “Amiciția”, dar a făcut şi parte dintr-un ansamblu artistic din Iaşi, timp de doi ani. Încă din 2007, este membră a Tineretului Social Democrat (TSD) din Roman, formaţiune politică ale cărei credinţe şi valori le susţine.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Comunicare din Iași şi a unui master în Relații Publice și Publicitate.
Prima dată a interacţionat cu piaţa muncii printr-un internship, obţinut la o firmă de turism din Iaşi. Acolo, a avut ocazia de a organiza 12 activităţi, printre care “Săptămâna turismului la Iaşi” sau “O ţigară în schimbul unui bilet la teatru”, proiect ce s-a bucurat de un succes foarte mare, ea asigurând toată relaţia cu presa. Irina Enea a vrut să contribuie la dezvoltarea culturală a Romanului, intermediind un spectacol al unei trupe de teatru neconvenţional la Casa de Cultură, însă nu a avut efectul scontat. “Tinerii din Roman nu sunt obişnuiţi cu noutatea, nu o acceptă aşa de uşor. Pentru ei, la teatru ar trebui să meargă doar cei care au trecut de prima tinereţe. Au fost destul de reticenți la iniţiativa mea, deşi le-am demonstrat prin mai multe articole şi emisiuni televizate valoarea trupei de teatru”, a povestit, întristată, Irina.
Mai departe, a ajuns în echipa înoraş.ro din Iaşi, tot printr-un internship, de două săptămâni, ca şi organizator de evenimente, ocazie de a-și evidenția calităţile şi aşa internship-ul s-a transformat în primul său loc de