Ziariștii în activitate sunt din ce în ce mai puțini, din ce în ce mai deprofesionalizați, din ce în ce mai lipsiți de mijloace și din ce în ce mai prost plătiți. Instituțiile media în activitate, locale sau naționale, sunt din ce în ce mai puține, din ce în ce mai suferinde financiar. Dar asta nu ne transformă în dumnezei. Simplul fapt că toți, ca industrie, o ducem rău nu ne face demni de venerație, nu ne conferă drepturi suplimentare.
În paralel cu industria media mor, pe capete, zeci de business-uri mai mari sau mai mici. Zilnic. Asta nu-i transformă pe proprietarii acestor business-uri în dumnezei. Și nici măcar în îngerași. Business-urile moarte pe timp de criză nu se duc, parafrazându-l pe Cartianu, să facă evaziune fiscală în ceruri. Se duc la groapa cu datornici a istoriei.
Există, dintotdeauna, tendința oamenilor din presă de a se considera zeități. Tendință preluată și de bloggeri, tendință pe care o poți vedea și la unul care nu știe să scrie, dar are câteva mii de urmăritori pe Twitter sau mii de like-uri la pagina de Facebook. E plină lumea, tipărită, audiovizuală sau online, de mii de zei închipuiți. Unii așteaptă adorație, cei mai mulți speră să inspire supunere și teamă, așa cum ne învață preoții că trebuie tratat Dumnezeul cel milostiv al creștinilor.
Dar, dincolo de orice am crede, nu suntem dumnezei. Nu, oricât i-ar face asta să plângă pe toți cei care încă se mai înghesuie la Facultatea de Jurnalism, de acolo nu ies candidați la conducerea Raiului, ci tot oameni ca toți oamenii, care știu mai bine sau mai prost o meserie. A te crede Dumnezeu, a vrea să fii tratat diferit față de semenii tăi doar pentru că ai în portofel o legitimație pe care scrie Presă este cel mai mare semn de nesimțire pe care îl poate da un cetățean. Căci despre cetățeni vorbim, cei care, trăind într-un stat, fie el și România, au de plătit taxe, au de
