Cele mai multe boli cronice nu contraindică practicarea unei activităţi fizice. Dimpotrivă, un sport adaptat în funcţie de problemele de sănătate, atunci când este însoţit de tratamentul de fond, aduce numeroase beneficii atât pe plan fizic, cât şi psihic.
Alergarea normalizează tensiunea
Persoanelor cu hipertensiune uşoară şi moderată le este indicat sportul, acesta făcând parte chiar din planul de tratament. Totuşi, înainte de a practica un sport, cere mai întâi sfatul medicului, mai ales dacă iei medicamente de tensiune. „Recomandările privind practicarea activităţii fizice, educaţiei fizice şi sportului le face medicul cardiolog, după un consult medical amănunţit clinic, paraclic şi prin testul de efort”, recomandă Denis Păduraru, medic primar medicină sportivă. Alergarea este recomandată hipertensivilor deoarece ajută la reglarea activităţii cardiace şi a tensiunii arteriale, prin redistribuirea volumului mare al sângelui către muşchii aflaţi în efort. Persoanele cu hipertensiune pot face zilnic 60 de minute de mişcare lejeră (mers pe jos), 45 de minute de activitate moderată (înot) sau 30 de minute de activitate intensă (jogging).
Înotul, ideal pentru astmatici
În ciuda ideii preconcepute, sportul este recomandat persoanelor cu astm bronşic, însă orice efort fizic trebuie adaptat în funcţie de starea respiratorie a bolnavului. „Sportivul care suferă de astm bronşic necomplicat poate practica sportul chiar de mare performanţă. Sunt multe exemple pe plan internaţional. Nu există acum restricţii privind acest aspect. Indicaţii în acest sens: înotul şi sporturile de anduranţă în special”, precizează medicul Denis Păduraru. Programul sportiv al astmaticului trebuie să includă şi încălzirea, pentru că efortul fizic început brusc poate declanşa o criză de astm. Înotul creşte capacitatea respiratorie în urma solicitării muşchilor toracici. Cu 1