Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, a fost convocat ieri, împreună cu Nicolae Demetriade, administrator-director executiv al societăţii, la sediul Ministerului Transporturilor, unde li s-a transmis că ministrul Ramona Mănescu a decis prelungirea mandatului pentru managerul privat Christian Heinzmann, celor doi fiindu-le prezentate drept „soluţii“ demisia sau revocarea, au declarat, pentru „Adevărul“, surse apropiate.
„Ieri, Pascariu şi Demetriade au fost convocaţi la Ministerul Transporturilor, unde un secretar de stat le-a a transmis că, la presiunile ambasadelor Belgiei, Olandei şi Marii Britanii, ministrul Ramona Mănescu a decis relungirea mandatului pentru Christian Heinzmann“, au afirmat sursele.
Demetriade şi-a înaintat demisia, însă Pascariu a refuzat, invocând amestecul Ministerului Transporturilor în activitatea societăţii, lucru care încalcă prevederile articlului 4 al ordonanţei 109/2011.
Articolul respectiv prevede la că „autoritatea publică tutelară şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice“.
„Competenţa luării deciziilor de administrare şi a deciziilor de conducere a întreprinderii publice şi răspunderea, în condiţiile legii, pentru efectele acestora revine consiliului de administraţie şi directorilor, dacă le-au fost delegate atribuţiile de conducere, sau, după caz, consiliului de supraveghere şi directoratului“, se arată la alineatul următor.
Managerul Christian Heinzmann a semnat în luna iunie o o anexă la contract prin care acceptă reducerea mandatului de la patru ani la un an, astfel că belgianul trebuia să părăsească societatea în data de 19 noiembrie. Ulterior, el a spus că a fost forţat.
„Pentru ca domnul Heinzmann să poată implementa acest plan de management, trebuie să aibă suportul