Camera Deputaților a adoptat, marți, tacit proiectul de lege privind modificarea statutului judecătorilor și procurorilor, potrivit căruia magistrații care au fost condamnați definitiv își pierd pensia de serviciu și indemnizația.
Proiectul care vizează completarea Legii 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost adoptat tacit de Camera Deputaților în condițiile în care termenul pentru dezbatere și vot final stabilit pentru 16 octombrie a fost depășit. În proiect se arată că nu beneficiază de pensia de serviciu și indemnizație judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea ori pentru o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, comise cu intenție, ori pentru o altă infracțiune intenționată cu privire la care CSM apreciază că aduce atingere prestigiului justiției, săvârșite înainte de eliberarea din funcție.
De asemenea, se precizează că aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.
"Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune săvârșită înainte de eliberarea din funcție atrage, de drept, suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de de serviciu, dacă aceasta a fost acordată, până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public", se mai arată în proiectul legislativ.
În propunere se menționează că în situația în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau