O femeie din judeţul Gorj a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Judeţean după ce, în cursul lunii aprilie, a născut la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti şi şi-a aruncat fătul de la fereastra toaletei. Trupul bebeluşului a fost găsit în curtea spitalului, devorat de câini.
Femeia, Maria Pavel, va fi judecată pentru omor calificat, ea fiind arestată preventiv din 6 august.
"Aceasta a ascuns faptul că este însărcinată şi a insistat să meargă la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti ca însoţitor al unui minor, nepot, pentru ca, de fapt, în eventualitatea survenirii naşterii să beneficieze de asistenţă medicală. Naşterea copilului a avut loc în toaleta care deserveşte două saloane ale secţiei de chirurgie. Imediat după naştere, bebeluşul a fost aruncat pe fereastra toaletei, de la o înălţime de aproximativ 1,70 metri, astfel încât a suferit un traumatism cranio-cerebral. Ulterior, copilul a fost devorat de animale", menţionează reprezentanţii Parchetului Tribunalului Gorj, citaţi de Mediafax.
Maria Pavel a acţionat în mod deliberat pentru a-i suprima viaţa bebeluşului, susţin procurorii.
Mama bebeluşului a fost descoperită după ce anchetatorii au făcut teste ADN.
Medicii au confirmat că femeia avea discernământ în momentul în care şi-a aruncat bebeluşul pe geam, ea fiind reţinută şi apoi arestată, măsura fiind menţinută în continuare.
Citeşte mai multe despre: bebelus omorat bebelus Gorj nastere bebelus tribunalul gorj Maria Pavel
O femeie din judeţul Gorj a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Judeţean după ce, în cursul lunii aprilie, a născut la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti şi şi-a aruncat fătul de la fereastra toaletei. Trupul bebeluşului a fost găsit în curtea spitalului, devora