Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, la Braşov

Publicat in News Brasov, marți 22 octombrie 2013 ·

Ediţia din 2013 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc va fi organizată în perioada 24 – 27 octombrie şi va celebra împlinirea a zece ani de când a început renaşterea marii arte a liedului în România şi a liedului românesc în primul rând.

“Iniţiată în 2003 de marea soprană Mariana Nicolesco, această incursiune fără precedent în domeniul comorilor create de compozitorii români de 200 de ani încoace, pe fondul străvechi al cântecului de dor, a revelat bijuterii uitate sau necunoscute şi a format progresiv sute de tineri interpreţi subjugaţi de subtilitatea genului şi de rigorile sale stilistice”, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, concursul şi festivalul, simpozioanele organizate şi cursurile de măiestrie artistică au pus şi continuă să pună în valoare originalitatea liedului românesc în context european, reliefând raporturile sale cu liedul german, francez, italian, maghiar şi, în acest an, rus. La aceasta se adaugă recitalurile dedicate marilor creatori de lieduri, la diverse aniversări sau comemorări.

“Astfel, un eveniment excepţional a fost, în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO la 50 de ani de la trecerea în eternitate a maestrului, interpretarea în premieră mondială a integralei liedurilor sale, şi apoi, în triumf, la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Tokio, Nagoya, Praga, Roma, Paris şi New York”, se spune în comunicat.

Duminică, de la ora 11.00, va avea loc Simpozionul Naţional Liedul Românesc în tradiţia europeană – Cântecul de dor şi Liedul de inspiraţie rusă, cu participarea personalităţilor Carmen Petra-Basacopol, Octavian Lazăr Cosma, Adrian Pop, Cornel Ţăranu, Mihai Cosma. În aceeaşi zi, de la ora 19.00, este programată gala laureaţilor şi festivitatea decernării premiilor 2013.

“Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri care au readus în conş

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 24 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 36 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Ministerul Justiţiei, despre chiriile plătite de zeci de magistraţi în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei: Constatăm că actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007, vom aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei a reacţionat, luni, după ce presa a relatat despre chiriile plătite de zeci de magistraţi, în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei, arătând că ”a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi,

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°