Echipa de lupte greco-romane a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reușit pentru al cincilea an consecutiv să urce pe podiumul Campionatului Național pentru juniori II. În acest an, sportivii pregătiți de antrenorii Andrei Bolohan și Valerică Gherasim au câștigat argintul și au devenit vicecampioni naționali, după ce în 2009, LPS a luat bronzul, în 2010 a ieșit campioană ai României, iar în 2011 și 2012 au terminat din nou pe a treia treaptă a podiumului. Calificată de pe locul trei la aceste finale naționale ce au avut loc la Mangalia, echipa LPS Suceava a avut un parcurs foarte bun în lupta pentru o medalie, câștigând cinci din cele șase meciuri, singura confruntare pierdută fiind în fața celor de la Steaua București, cea care avea în lot sportivi foarte valoroși împrumutați de la cluburile din țară, nouă din zece componenți fiind campioni naționali de juniori II. Cel mai disputat meci a fost și cel decisiv pentru medalia de argint, elevii antrenorilor Andrei Bolohan și Valerică Gherasim impunându-se la puncte cu 23 – 22, după ce au terminat meciurile la egalitate, scor 5 – 5. Victoria surpriză din tabăra suceveană a venit la categoria 63 de kilograme, unde Ionuț Rusu a învins prin tuș un adversar mult mai titrat. Doi dintre componenții echipei sucevene, componenți ai lotului național, Theodor Horătău și Marian Mihai au avut o evoluție fără greșeală, impunându-se în toate cele șase meciuri, inclusiv în disputa cu Steaua, dar și ceilalți componenți ai LPS Suceava și-au făcut pe deplin datoria și au meritat acest titlu de vicecampioni ai României.
„Este o medalie de argint obținută la mare luptă și cu destule emoții în disputa cu echipe valoroase și de tradiție la nivel de juniori II, precum LPS Botoșani și LPS Slatina. Mulțumim pe această cale conducerii LPS Suceava, ISJ Suceava, DJST Suceava, colectivului de profesori de la LPS și Colegiul Tehnic Alexan