Majoritatea şcolilor din judeţ reuşesc să-şi susţină din costul/elev doar plata salariilor, dacă ajung şi pentru asta, şefa Inspectoratului Şcolar apelând la primari să susţină plata navetei şi banii câştigaţi în instanţă.
Învăţământul de calitate costă, banii sunt insuficienţi, cineva trebuie să suplimenteze, ar fi concluzia în urma celor expuse ieri de inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Felicia Man. Şcolile nu-şi permit, din banii alocaţi conform costului per elev, nici măcar plata salariilor către dascăli, nicidecum să mai susţină şi cheltuielile materiale, le-a spus Man ieri primarilor din judeţ, câţi au fost prezenţi la întâlnirea convocată de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, la care au fost invitaţi şi şefii Inspectoratului Şcolar, Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Direcţiei Agricole.
Dacă în oraşe cheltuielile salariale mari intervin la şcoli pentru că profesorii au cele mai înalte grade didactice şi se află în vârf şi în ierarhia salarizării, la sate, acolo unde se doreşte învăţământ de calitate, dar numărul de elevi este în continuă scădere, problema apare pentru că sunt clase care funcţionează, cu derogare, sub efectiv. Primarii mai că nu au fost certaţi că vor să scape de învăţământul simultan. Şi aşa, în vremurile în care banii sunt oricum insuficienţi, intervin şi obligaţii suplimentare, cum sunt plata navetei dascălilor şi plata hotărârilor judecătoreşti obţinute în instanţă, de care edilii trebuie să ţină cont.
„Noi am făcut în acest an tot ce ne-a stat în putinţă ca la încadrare să apelăm inclusiv la repartizarea catedrelor în funcţie de distanţa faţă de domiciliu, dar la ţară şcolile au număr mic de elevi şi pentru o catedră tot trebuie să predai în trei-patru şcoli”, a încercat şefa ISJ să-i lămurească.
„Nu avem noi obligaţia să le plătim naveta. Legea sp