Mereu acelaşi. Şi mereu altul. Borges. Nu numai romancierul, cum credea Barthes, ci şi poetul, la drept vorbind orice scriitor adevărat e o temă cu variaţiuni. Cu infinite variaţiuni şi digresiuni ce conturează, în mod paradoxal, din ce în ce mai net tema. Diversitatea expresiei confirmă în fond unitatea de viziune şi de accent.

Îndeosebi în poemele maturităţii depline îi auzim glasul inconfundabil, şi totodată fiecare îşi aude propriul său glas, la fel de inconfundabil şi în acelaşi timp parcă impersonal. O clasicitate majoră guvernează aceste poeme în care ne recunoaştem cu mirare şi încântare, şi pe care, citindu-le, avem senzaţia că le-am scris chiar noi, fiecare dintre noi şi toţi împreună. Bucuria participării solidare, a comuniunii de simţire şi a înfrăţirii în experienţe esenţiale înfruntate cu bărbăţie, dincolo de făţărnicii, pioşenii dulcege şi orice convenienţe, ne inundă calm şi statornic, binefăcător.

E de ajuns să numim lucrurile care îi populează universul, devenit acum şi al nostru, şi pe care adeseori la strânge el însuşi în mănunchiuri enunţiative, cum este bunăoară poemul Cauzele, pentru a ne regăsi în fiecare dintre ele, aluziv, reverberativ, definitiv.

Jorge Luis Borges

G.A. Bürger

Nu pot, nu izbutesc să înţeleg

de ce atât de mult mă afectează

tot ce i-a fost lui Bürger hărăzit

să i se-ntâmple

(datele naşterii şi morţii sale se află în enciclopedii)

într-unul din oraşele câmpiei

de lângă râul cu un singur mal

unde palmierul creşte, şi nu pinul.

Precum noi toţi,

a spus minciuni şi-a auzit minciuni,

a fost trădat şi fost-a trădător,

s-a perpelit de dragoste adesea

şi, după-o lungă noapte nedormită,

cleştar pâclos în zori de zi văzut-a.

Dar iată că aflat a fost el vrednic

de-un