Plecat în vizită oficială peste Ocean, premierul are în vedere “reafirmarea datelor mari ale relaţiei româno-americane” (citat din Crin Antonescu, iar următoarele din Victor Ponta); în plus, va da minut cu minut semnalul că este la cârma unui Guvern “pro-business”; evident, dă şi asigurări Washingtonului că orientarea României rămâne aceeaşi, mai ales că “parteneriatul nostru strategic funcţionează foarte bine din punct de vedere militar şi politic”; în fine, Ponta e obligat să îi convingă (nu-mi dau sau cum, dar n-are încotro) pe şefii corporaţiilor care vor să facă investiţii la noi că pe plan intern va fi stabilitate şi că poziţia sa, ca prim-ministru, şi a USL, ca alianţă care deţine majoritatea în Parlament, nu se va mai schimba după cum bate vântul nici în chestiunea gazelor de şist, nici chiar în cea a exploatărilor miniere.
În periplul său prin capitala SUA, prim-ministrul român n-are de ce să-şi facă griji nici de retorică, nici de engleză.
Nu cu ele va avea probleme. Ştim prea bine că, dacă situaţia o va cere, Victor Ponta ar fi în stare să facă şi gimnastică pentru a capta atenţia interlocutorilor şi pentru a-i face să creadă că el, tânărul premier socialist din Est, ştie, vrea şi poate.
În schimb, scheletele din dulapul lui Ponta derivă din portofoliul său de prim-ministru, din ţintele pe care Guvernul le-a ratat, din modul în care ministerele pe care le coordonează au pus în aplicare angajamentele pe care România ar fi trebuit să le respecte.
Voi trece în revistă doar trei exemple.
Dacă vorbim de zona marelui business - termen, văd, tot mai drag premierului – atunci e imposibil să nu ai în vedere eşecul răsunător al privatizării Oltchim.
Un caz în care Guvernul a fost direct implicat, un eşec ale căror cauze au fost lăsate în aer de către cei responsabili, în fine, o companie, astăzi mai mult ca oricând, fără vreo persp
