Ceea ce fondatorii UE au vrut în anii 1950 să fie „o uniune şi mai strânsă“ riscă acum să evolueze în direcţia opusă. Marea Britanie ameninţă cu ieşirea, zona euro, după patru ani de criză a datoriilor, riscă să se destrame, forţele antieuro câştigă teren în Franţa, inima UE, iar separatiştii fac presiuni în Marea Britanie, Belgia şi Spania, se arată într-o analiză a Bloomberg.
Mixul dintre letargia economiei, crizele politice şi datoriile în creştere face ca Europa să rămână în urma puterilor emergente precum China. Poziţia globală a Europei se erodează. Ponderea PIB-ului zonei euro în cel mondial s-a redus la 13%, de la 18% în 1999, când s-a format uniunea monetară, potrivit datelor FMI.
„Situaţia este chiar delicată, dar scenariul dispariţiei sau prăbuşirii Europei nu este real“, a asigurat Romano Prodi, fostul premier italian şi preşedinte al Comisiei Europene. „Pe termen scurt şi mediu riscul real este acela ca uniunea să devină din ce în ce mai irelevantă“, a explicat el.
Dar acesta nu este singurul scenariu. Prăbuşirea, declinul lent sau renaşterea sunt singurele opţiuni pentru UE, consideră analiştii serviciilor americane de informaţii. Destrămarea celei mai mari pieţe din lume, cu 28 de ţări şi 507 milioane de consumatori, nu este scenariul de bază al agenţiei americane de spionaj. Analiza lor „Perspectivele globale“, publicată în aceeaşi zi din decembrie 2012 în care liderii UE au acceptat la Oslo Premiul Nobel pentru Pace, a găsit o probabilitate „redusă“ de prăbuşire, în care euro, piaţa unică şi ordinea socială sunt grav perturbate.
La fel de improbabilă este şi utopia federală schiţată pe 3 octombrie de legiuitorii europeni conduşi de Guy Verhofstadt, fostul premier al Belgiei. Transformarea Comisiei Europene în guvernul UE, impunerea de taxe la nivelul blocului comunitar şi prioritizarea politiclor U
