Șase dintre elevii eminenți ai județului Neamț au fost premiați, marți, înainte de ședința extraordinară de Consiliu Județean.
Propunerea de premiere a elevilor cu rezultate dosebite a aparținut consilierilor județeni PSD care, în luna iulie, i-au solicitat președintelui Culiță Tărâță să-i premieze pe elevi cu bani din fondul de rezervă. Cum fondul de rezervă este gol de mai mult timp, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț a găsit o altă soluție de a recompensa performanța. ”Am găsit formula legală ca grupul de firme TCE 3 Brazi să ofere aceste premii. Cei patru elevi care au luat nota 10 la bacalaureat vor primi câte 500 de lei, iar două eleve, care au fost premiate la olimpiade internaționale, vor primi câte 1.000 de lei”, a afirmat Culiță Tărâță.
Premiile au fost oferite de Mihai Tărâță, directorul tehnic al holdingului TCE 3 Brazi. Cei care au primit banii și felicitările au fost părinții elevilor care, acum, studiază în alte orașe. Au fost premiați Diana Alexandra Dumitrescu, de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, Monica Elena Popa, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, din Târgu Neamț, Ana Elena Scurtu, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” și Daniel-Ionuț Șoldan, de la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, toți patru absolvind examenul de bacalaureat cu media generală 10. Cele două olimpice internaționale premiate au fost Mara Ieșanu, de la Colegiul Național ”Roman-Vodă” – care a luat medalie de argint la Olimpiada Internațională de Chimie, și Maria Cristina Dedu, elevă în clasa a noua la Colegiul Național ”Petru Rareș” – care a obținut medalia de argint la Olimpiada Internaționala de Astronomie.
Șase dintre elevii eminenți ai județului Neamț au fost premiați, marți, înainte de ședința extraordinară de Consiliu Județean.
Propunerea de premiere a elevilor cu rezultate dosebite a aparținut consilierilor județ