Meseriile practice încep să le ajungă din urmă pe cele “teoretice”, cel puţin aceasta pare a fi situaţia în judeţul Olt. Astfel, potrivit doleanţelor şomerilor depuse la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, mai multe zeci de persoane fără un loc de muncă au cerut instituţiei să organizeze cursuri pentru meseriile de frizeri sau instalatori instalaţii tehnico-sanitare şi gaze.
Sătui, probabil, să aştepte ca zeiţa Fortuna să le scoată în cale o şansă de a fi angajaţi, mai multe zeci de şomeri din judeţ au cerut imperios reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt să organizeze şi altfel de cursuri decât cele obişnuite de bucătari, ospătari, agenţi asigurări etc. Una dintre meseriile cele mai căutate în această perioadă, cel puţin aşa reiese din cererile depuse la sediul instituţiei, este cea de frizer, aceasta şi datorită afluenţei de saloane de profil ce au apărut la Slatina şi în celelalte oraşe din judeţ.
Drept urmare, reprezentanţii AJOFM Olt au decis ca, de la începutul lunii noiembrie, unul dintre cursurile de formare şi recalificare profesională ce vor fi demarate să fie cel pentru meseria de frizer. Astfel, nu mai puţin de 28 de persoane urmează a fi pregătite în acest sens, ele urmând ca, la finalul cursului de trei luni, să primească o diplomă care să le permită angajarea în această profesie.
“Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt organizează cursuri de calificare-recalificare profesională în funcţie de interesul şi doleanţele şomerilor indemnizaţi din judeţ, dar şi a celor neindemnizaţi. Este vital pentru noi ca să luăm asemenea decizii ţinând cont de ceea ce doresc să înveţe şomerii deoarece despre viitorul lor este vorba. Noi încercăm să îi ajutăm cu orice ne stă la dispoziţie, de la informaţii şi până la găsirea efectivă a unui loc de muncă. Atunci când nue ste posibil