Rata deceselor cauzate de cancer este de 388 de cazuri la suta de mii de locuitori, peste media europeană de 352 de cazuri, conform Jurnalului European de Cancer. Numărul de decese este de două ori mai mare faţă de cel de acum patru ani.
Pacienţii români nu au acces la tratamentele oncologice inovative deşi acestea sunt disponibile în regim compensat de mai mulţi ani în statele europene. În România, aproximativ 26% dintre medicamentele care sunt pe lista de aşteptare de peste de şase ani sunt destinate tratării afecţiunilor oncologice şi toate reprezintă speranţe în plus pentru pacienţi.
La nivel european, datele arată că în cazul pacienţilor cu cancer la sân, în aproximativ 70% din cazuri celulele canceroase se răspândesc la nivelul oaselor. În cazul pacienţilor cu cancer de prostată în stadiu avansat riscul este de peste 90%. Pe lista de aşteptare se află medicamente inovatoare, rezultate a biotehnologiei de vârf care previn fracturile, compresia măduvei spinării sau nevoia de radiaţii la nivel osos în cazul acestor pacienţi cu metastaze osoase.
”Deşi acestea sunt disponibile în regim compensat de mai mulţi ani în statele europene, nu sunt disponibile şi pacienţilor români. Situaţia este similară pentru toate celelalte 25 de medicamente care se află în aşteptare”, spune Oana Martha Igrişan, director de comunicare al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Şi în plus nu este deloc de neglijat faptul că la nivel mondial, peste 60% dintre medicamentele care se află în cercetare şi dezvoltare sunt destinate oncologiei şi drumul acestora către pacienţii români trece tot prin actualizarea listei medicamentelor compensate. Este nevoie de actualizarea listei acum şi de continuarea acestei actualizări în ritm constant.
,,Astăzi, dacă este depistat la timp, diagnosticat corespunzător şi tratat cu cele mai bune opţiuni c