Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălăjan: „Cea mai fericită zi din viața mea”

Publicat in Glasul Aradului, marți 22 octombrie 2013 ·

UTA a înscris patru goluri în acest sezon, trei prin Alexandru Sălăjan. Tânărul atacant al arădenilor a marcat și împotriva Bistriței cu o lovitură de cap după cornerul lui Popescu, bucuria fiind maximă pentru fotbalist. „Sunt foarte fericit, poate e cea mai fericită zi din viața mea. Golul e important, dar cel mai important este faptul că echipa a câștigat azi primul ei meci. Pot să spun că am fost puțin cu moralul la pământ după ratările mari din ultimele meciuri, dar antrenorul m-a încurajat, mi-a spus că va veni și ziua în care voi marca din nou. M-am concentrat mult la meciul de azi, am marcat și echipa a câștigat. Bistrița are echipă bună, dar noi ne-am dorit mai mult să câștigăm și aici mă refer și la oamenii din tribună care ne-au încurajat cu atâta pasiune”, a declarat fostul „vârf” al celor de la FC Olt.

Întrebat dacă la faza la care tot stadionul a cerut penalty pentru UTA și elimare pentru Stancu, a fost fault în careu,. Sălăjan a afirmat: „A fost cu siguranță contact, însă nu mai contează asta acum. Important este că am reușit să câștigăm primul meci al sezonului, e o victorie meritată pe care am așteptat-o demult. Mai suntem fericiți și că am reaprins spiritul UTA-ei și i-am simțit foarte aproape pe suporterii noștri. Așa galerie caldă nu am mai întâlnit la UTA de când eram mic și făceam pe copilul de mingi pe acest stadion”.

UTA a înscris patru goluri în acest sezon, trei prin Alexandru Sălăjan. Tânărul atacant al arădenilor a marcat și împotriva Bistriței cu o lovitură de cap după cornerul lui Popescu, bucuria fiind maximă pentru fotbalist. „Sunt foarte fericit, poate e cea mai fericită zi din viața mea. Golul e important, dar cel mai important este faptul că echipa a câștigat azi primul ei meci. Pot să spun că am fost puțin cu moralul la pământ după ratările mari din ultimele meciuri, dar antrenorul m-a încurajat, mi-a spus că v

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 25 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 48 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°