Ioana Ieronim, Când strugurii se prefac în vin,

Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013.

Ioana Ieronim a debutat cu Vară timpurie în 1979, acelaşi an în care o altă poetă şi traducătoare debuta, mă refer la Denisa Comănescu şi la Izgonirea din paradis, un volum reeditat anul acesta. Nu întâmplător am ales această coincidenţă, sunt câteva elemente comune care ar putea configura o anumită paradigmă feminină tipică pentru aceste poete debutante cumva între generaţii, poete extrem de cultivate, traducătoare, cu o activitate importantă în domeniul cultural, editorial, respectiv diplomatic, în cazul Ioanei Ieronim. În cazul ambelor poete s-a vorbit, în mai multe rânduri, despre simplitate (o simplitate aparentă, evident), dar şi despre rafinament, despre ironie şi melancolie, dar mai ales despre o autenticitate specială, filtrată prin intelect şi cultură. Celor două poete li s-ar putea adăuga o altă poetă dintro generaţie mai vârstnică, mă gândesc de această dată la Grete Tartler, cu o carieră literară şi culturală similară.

Dacă ne întoarcem puţin la anul naşterii literare a Ioanei Ieronim, vom constata că 1979 este un an fatidic pentru poezie... După Traian T. Coşovei, şi el debutant, în 1979, cu Ninsoarea electrică, e anul de naştere al unei „noi sensibilităţi” (cea optzecistă). Este anul în care Emil Hurezeanu publică unica sa carte de poezie, extrem de apreciată în acel moment, Lecţia de anatomie. Sunt repere care delimitează un moment literar aparte. Interesant că dintre aceşti debutanţi ai anului 1979, doar Coşovei a optat pentru o carieră exclusiv scriitoricească. Ar fi interesant de alcătuit un profil al poetei-traducătoare în acest confuz context cultural şi politic. Va fi cu siguranţă extrem de diferit de portretul poetei pur-sânge, ca biografie literară şi umană (mă gândesc la Angela Marinescu), dar nu mai puţin relevant pentru o