Au trecut fix opt ani. 20 octombrie 2005. Iacob, Goian şi Dică înscriau pentru o victorie memorabilă a Stelei, 4-0 cu Lens. În meleul bucuriei, la fiecare gol, prim-plan cu Neşu. Repetă, în mijlocul extazului general, jocurile copilăriei. Lapte gros. După alţi şase ani, fostul jucător al Stelei şi al naţionalei făcea trecerea din planul cauzalităţii simple în cel al destinului. Nefericit şi tragic, dar destin. Mihăiţă ne-a oferit de atunci una dintre cele mai cutremurătoare pilde de viaţă: „Încerc să fac în fiecare zi ceva care să merite o minune“.
Iată un motiv de reflecţie pentru Marica şi o ocazie pentru adevăratele probleme existenţiale pentru Raţ. Naţionala are mai puţin de o lună pentru a încerca o minune. În condiţiile disoluţiei totale pe care o traversează fotbalul românesc, în condiţiile războiului etern al nostru împotriva noastră, în contextul în care până şi suporterii şi-au pierdut orice reper, puţină energie din partea unui om care a dat totul şi nu a primit nimic nu ar strica.
Grecia este şansa unei generaţii de a ieşi din spaţiul explicaţiilor şi a intra în cel al acţiunii. Pentru asta e nevoie de caracter. Iar adevăratele caractere sunt cele care produc destin. Oricât de complicat ar părea, lucrurile sunt simple: 15 şi 19 noiembrie sunt zilele în care trebuie să ne ridicăm din scaunul cu rotile. Până atunci, trebuie să facem ceva care să merite o minune. Hai, România, calificaţi-vă pentru Neşu!
Au trecut fix opt ani. 20 octombrie 2005. Iacob, Goian şi Dică înscriau pentru o victorie memorabilă a Stelei, 4-0 cu Lens. În meleul bucuriei, la fiecare gol, prim-plan cu Neşu. Repetă, în mijlocul extazului general, jocurile copilăriei. Lapte gros. După alţi şase ani, fostul jucător al Stelei şi al naţionalei făcea trecerea din planul cauzalităţii simple în cel al destinului. Nefericit şi tragic, dar destin. Mihăiţă
