Meciul dintre Pandurii şi Steaua va fi cel mai probabil amânat
Ieri a devenit oficial că o nouă etapă din Liga 1 va fi amânată. Astfel, etapa care trebuia să se joace între 8 şi 11 noiembrie nu se va mai juca la acea dată pentru ca echipa naţională să aibă mai mult timp la dispoziţie pentru pregătirea barajului de Mondiale cu Grecia. Este a doua etapă care a fost amânată după cea dinaintea dublei cu Turcia şi Ungaria. Şeful LPF, Dumitru Dragomir a anunţat că tot sezonul va fi dat peste cap existând varianta ca pauza de iarnă să fie mult mai scurtă. „Avem o mare problemă în ceea ce priveşte programul. Dacă nu ne calificăm o să avem o vară cu fotbal. Nu mai începem din ianuarie că e nenorocire. Dacă ne calificăm trebuie să jucăm din ianuarie, altfel nu avem cum să terminăm campionatul, trebuie până pe 3 mai. Trebuie să jucăm toată iarna dacă mergem la Campionatul Mondial”, a comentat Dragomir.
Derby la o altă dată
În acea etapă a 15-a, la Târgu-Jiu ar fi fost programat un meci destul de important pentru campionatul intern. Pandurii ar fi jucat cu Steaua în cel mai important meci al toamnei jucat pe Municipal. Cum etapa s-a amânat, cel mai probabil acest derby se va juca în jurul datei de 23 noiembrie, data urmând să fie stabilită exact peste câteva zile.
Le convin pauzele
Gorjenii s-au tot plâns de lipsa perioadelor de repaus competiţional, aşa că amânarea acelei etape le pică bine pandurilor. „Noi jucăm multe meciuri în această toamnă ceea ce ne solicită foarte mult. Orice pauză competiţională e bine venită pentru ca tehnicienii noştri să aibă posibilitatea de a încărca bateriile pentru meciurile care urmează”, a comentat Eugen Pârvulescu.
Ştiu când joacă
Gorjenii ştiu exact programul pe următoarele două săptămâni. Astfel, joi seara de la ora 22.00 vor întâlni pe Fiorentina în Italia, apoi duminică de la ora 19.00 vor juca pe Da