*Accidentul rutier a fost anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 joi după amiază, în jurul orei 13.00
La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, care a acordat primele îngrijri medicale victimei, un tânăr de 23 de ani din Tulcea. Acesta este stabil în afara oricărui pericol, spun cadrele medicale.
După cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil (umed). Şoferul, un tânăr de 23 de ani din Tulcea, aflat la volanul unei Dacia, pe DJ 222, la ieşirea din municipiu, spre Agighiol, a pierdut controlul autoturismului, a ieşit de pe carosabil şi a ajuns cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.
Conducătorul auto avea permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.