Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gândul.info: Ce presupune, pe viitor, decizia CEDO prin care deţinătorii de site-uri sunt responsabili pentru comentariile cititorilor!

Publicat in Vrancea Media, marți 22 octombrie 2013 ·

“Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis pe 10 octombrie o hotărâre prin care a decis că site-urile pot fi trase la răspundere pentru comentariile publicate de utilizatori. Decizia CEDO are la bază un proces din Estonia”, informează www.gandul.info. Judecătorul Claudiu Drăguşin a explicat pentru gândul că principalul efect al deciziei CEDO este că oferă o clarificare asupra acestui tip de speţe. Judecătorul a precizat că, în România, Codul Civil permitea şi până acum deschiderea unor asemenea procese. Asta însă nu înseamnă că judecătorii vor pronunţa condamnări pe bandă rulantă. ”Apare mult mai clară posibilitatea acţionării în instanţă pentru apărarea reputaţiei, în situaţii similare celei analizate, deşi, repet, această posibilitate exista şi înainte, dar nu era folosită poate şi pentru că nu era confirmată încă de o autoritate precum CEDO”, a declarat judecătorul Claudiu Drăguşin pentru gândul. De unde a plecat cazul Delfi vs. Estonia? În ianuarie 2006, portalul delfi.ee din Estonia a publicat un articol în care o companie de transport naval şi membrii consiliului de administraţie ai acestei companii erau acuzaţi că, prin modificarea unor rute de trasport naval, ar fi distrus gheaţa pe traseele unde urmau să se deschidă drumuri de gheaţă. Aceste drumuri de gheaţă urmau să facă legătura între ţărm şi unele insule. Într-o singură zi articolul a contabilizat în secţiunea de forum peste 185 de comentarii. Pe 9 martie 2006, avocaţii unuia dintre membrii CA al companiei acuzate în articol au solicitat site-ului să elimine 20 dintre comentarii pe care le considerau ofensatoare şi au cerut despăgubiri de 32.000 euro. În aceeaşi zi, administratorii site-ului estonian au eliminat comentariile. Pe 23 martie 2006, reprezentantii delfi.ee au anunţat avocaţii companiei de transport şi pe membrul CA că au şters comentariile ofensatoare, dar că refuză să plătească suma solic

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 9 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°