Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spiritul de echipă, dezvoltat cu ajutorul unor proiecte europene

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Elevii claselor gimnaziale de la Şcoala „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” din comuna Gologanu vor face schimburi de experienţă cu şcolari de vârsta lor din mai multe ţări europene, în cadrul a două proiecte de tip eTwinning, ce se vor desfăşura sub genericul „Palindromic triangular“. Alături de partenerii din Turcia, Spania, Marea Britanie şi Italia, elevii din Gologanu vor avea ocazia să înţeleagă mai bine sistemul educaţional din afara ţărilor natale, să interacţioneze şi să înveţe lucruri noi despre tradiţii.

Potrivit cadrelor didactice, prin implementarea acestor proiecte se urmăreşte implicarea elevilor în activităţi diferite faţă de cele de la orele de curs, fiind dezvoltat astfel spiritul de echipă, colaborarea cu colegii din şcolile partenere, creativitatea şi abilităţile de comunicare într-o limbă straină. Anul acesta, proiectele eTwinning ce se desfăşoară la Şcoala Gimnazială din Gologanu sunt coordonate de profesoara Tatiana Cristian. Din echipa de proiect mai fac parte directoarea unităţii de învăţământ, Valentina Tirtan, şi profesoara de limba engleza Daniela Bucur.

La Şcoala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” din Gologanu s-a mai desfăşurat şi în anul şcolar precedent un program similar de eTwinning,intitulat „Insula jocurilor matematice“, în care au fost implicaţi elevii din clasele primare.

Elevii claselor gimnaziale de la Şcoala „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” din comuna Gologanu vor face schimburi de experienţă cu şcolari de vârsta lor din mai multe ţări europene, în cadrul a două proiecte de tip eTwinning, ce se vor desfăşura sub genericul „Palindromic triangular“. Alături de partenerii din Turcia, Spania, Marea Britanie şi Italia, elevii din Gologanu vor avea ocazia să înţeleagă mai bine sistemul educaţional din afara ţărilor natale, să interacţioneze şi să înveţe lucruri noi de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°