Apple lansează în această seară noul iPad Mini 2, a doua generaţie a tabletei de opt inci pe care a arătat-o prima oară anul trecut.
iPad Mini va fi lansat cu un ecran mai bun, de tip Retina, pentru a concura în categoria premium pentru 8 inci. Din păcate pentru Apple, compania are nevoie de vânzări foarte bune ale tabletelor sale pentru ca acţiunile să nu mai cadă, iar cota de piaţă să nu se mai ducă la vale în dauna Samsung, Amazon sau Asus.
iPad Mini 2 va avea o rezoluţie de 2048x1536 de pixeli, urmând să ajungă pe piaţă la începutul lunii noiembrie. Procesorul va fi Apple A5, iar culorile vor fi inspirate de iPhone 5s şi de iPad 5.
Rămâneţi cu noi pentru cele mai interesante informaţii despre noul iPad Mini.
iPad Mini 2 vine după ce iPad Mini a reuşit să fie un succes pe piaţă, deşi costă 329 de dolari, în condiţiile în care tabletele concurenţei, cu rezoluţie la fel de bună, costă chiar 230 de dolari.
Livrările de tablete s-au dublat în 2012, la 166 de milioane de unităţi, potrivit Bloomberg, iar până în 2014 vom ajunge la 301 de milioane de unităţi. Ştire în curs de actualizare Lansare iPad 5: ce aduce nou tableta de la Apple Apple lansează noile tablete iPad: ce ar trebui să ştii despre iPad 5 şi iPad mini 2 înainte de evenimentul de lansare Lansare iPad 5 şi iPad mini: istoria tabletelor iPad, din 1983 până azi