Ioan Avătămăniţei are 88 de ani, este din oraşul Flămânzi-Botoșani, iar de peste două decenii „colindă” judeţul să colecteze bani pentru reabilitarea bisericilor.
„Am fost înjurat, certat şi chiar lovit de unii oameni, dar nu m-am lăsat că ştiam că fac ceva bun”, spune moşul Ioan Avătămănieţei. Timp de două decenii bărbatul, care a împlinit 88 de ani, roagă oamenii de bună credinţă să ajute, din puţinul lor, bisericile. Prin mâna sa au trecut zeci de mii de lei cu care s-au reabilitat lăcaşe de cult din judeţele Moldovei. Bătrânul îşi aminteşte că totul a început în anul 1993 când, spune el, a simţit că trebuie să facă ceva pentru sufletul lui. A început să strângă bani pentru reabilitarea unui lăcaş de cult din Botoşani.
„Ce m-a determinat să fac acest lucru? Am simţit că trebuie să îl fac. Nimeni nu mi-a cerut. Eu din proprie iniţiativă am spus că trebuie să ajut cumva. Nu sunt un om bogat, aşa că am spus că fac un bine dacă mă angajez să strâng şi eu o parte din banii necesari”, spune moşul Avătămăniţei pentru Adevărul.
Chiar dacă nu a reuşit să strângă atunci foarte mulţi bani, bătrânul nu s-a descurajat. Ba dimpotrivă. A continuat să strângă bani şi pentru alte biserici. A ajutat la colectarea fondurilor pentru rebilitarea bisericilor din judeţul Botoşani dar şi din judeţul Neamţ. Nici nu mai ştie pentru câte lăcaşe de cult a umblat.
„Am acasă peste 100 de jurnale cu numele celor care au ajutat şi au dat bani. Pe fiecare om care a dat bani l-am trecut pe caiet. Şi vreau să le mulţumesc din suflet tuturor celor care au înţeles ce am făcut şi au contribuit cu câte un bănuţ”, povesteşte bătrânul.
Ioan Avătămăniţei spune, cu durere în suflet, că nu toată lumea i-a înţeles scopul. De-a lungul timpului a fost înjurat, apostrofat şi chiar agresat.
„Mergeam pe la diferite societăţi comerciale, în tramvaie,