Teatrul de Revistă Majestic Ploieşti vă invită MIERCURI, 23 octombrie, de la ora 18.30, la PREMIERA OFICIALĂ a spectacolului muzical pentru copii „EROI CA-N VISE", de Cezar Ghioca.
Regia este semnată de Cezar Ghioca, scenografia: Andrada Chiriac şi Iza Tartan, conducerea şi aranjamentul muzical: Viorel Gavrilă, coregrafia: Galea Bobeicu.
În distribuţie îi puteţi vedea pe Ana-Maria Mirică, George Căpanu, Romeo Zaharia, George Frîncu, Manuela Alionte Frîncu, Rodica Alexandru, Mihaela Duţu, Petty Muşa, alături de care evoluează Baletul Majestic.
DESPRE SPECTACOL: Eroul poveştii noastre este Matei, un băieţel timid care nu reuşeşte să intre în vorbă cu colega sa de bancă, Maria. Matei are noroc, însă, deoarece noaptea, stelele de pe boltă se transformă în îngeri care au ca sarcină să-i călăuzească pe copii în visele lor. Allegretto este călăuza lui Matei în visul său din această noapte – o călăuză cam împiedicată, dar plină de iniţiative - care îl va conduce pe acesta în lumea minunată a eroilor de desene animate - cu speranţa de a-l face să-şi găsească încrederea în sine şi curajul pentru a reuşi s-o impresioneze pe Maria a doua zi. Eroii din fabuloasa lume Disney - de la cei din Mulan, Pocahontas, Hercule, Mica sirena la Mary Poppins, Frumoasa şi Bestia, Cocoşatul de la Notre Dame – cu toţii devin tovarăşi de aventură în călătoria sprâncenată a lui Matei. Călătoria plină de muzică, dans, magie şi culoare se sfârşeşte odată cu venirea zorilor, dar urmează o nouă seară – în care aflăm noi veşti din jurnalul lui Matei despre relaţia lui cu Maria – şi, apoi, vorba cântecului: „E iarăşi noapte, e forfotă pe cer/ E ceasul magic, zarvă şi mister. /E timp de vise, îngerii muncesc,/E timp de vise când copii cresc...".
„Eroi ca-n vise" este un spectacol pentru copiii de toate vârstele.
Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete a Teatrulu