Trei tone de păcurină s-au scurs, marţi, în canalizarea din Câmpulung Muscel şi în râul Târgului din două rezervoare ale unei firme din oraş, locuitorii nefiind afectaţi, iar unda de poluare se întinde pe aproximativ 20 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat că nu au fost afectaţi de poluare consumatorii din Câmpulung Muscel, precizând că situaţia este sub control, în aval pe albia râului Târgului fiind amenajate trei baraje pentru diminuarea undei de poluare.
"A fost semnalată prin sistemul unic de urgenţă 112 o poluare accidentală pe cursul râului Târgului, în aval de municipiul Câmpulung Muscel. Sursa poluării provine de la o proprietate privată, fostă unitate medicală, mai precis dintr-un bazin cu păcurină folosită, în trecut, pentru încălzirea unităţii spitaliceşti, deversarea ajungând în canalizarea oraşului. Din primele date rezultă că lucrătorii firmei care are ca obiect activităţi diferite, între care şi valorificarea de fier vechi, deţinea aceste două rezervoare cu pacurină, iar angajaţii acestei societăţi ar fi vrut să taie recipientele. Ulterior, au deversat păcurina, aproximativ trei tone, în canalizarea oraşului Câmpulung Muscel şi de aici a ajuns în râul Târgului şi s-a întins pe aproximativ 20 de kilometri", a spus prefectul.
El a precizat că a mers la faţa locului împreună cu comisari de la Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Administraţia Bazinală Argeş-Vedea şi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
"În acest moment situaţia este sub control, au fost instalate pături absorbante şi baraje în zonele Apa Sărată - Câmpulung şi Furnicoşi - Mihăeşti. A mai fost amenajat un al treilea baraj, preventiv, şi la Clucereasa. Nu sunt afectaţi în niciun fel consumatorii din oraşul Câmpulung Muscel sau din localităţile din aval", a mai spus Cristian Soar