Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinţii a cinci Consilii Judeţene îi cer ministrului Şova finalizarea tronsonului Borş-Gilău din Autostrada Transilvania

Publicat in Bihoreanul, marți 22 octombrie 2013 ·

"Cu toţii am subscris la această idee, şi îi vom scrie domnului ministru Dan Şova, pentru ai cere, sub semnătură, ca porţiunea Borş-Gilău să fie introdusă pentru finanţare cu prioritate în perioada următoare, în vederea finalizării", a declarat preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi la Oradea împreună cu omologii săi din judeţele Satu Mare - Adrian Ştef, Maramureş - Zamfir Ciceu şi Sălaj - Tiberiu Marc. "Am discutat telefonic cu domnul Uioreanu (n.r. - preşedintele CJ Cluj, Horia Uioreanu) şi avem şi acceptul domniei sale", a mai spus Cornel Popa.

"Acest subiect este ca un copil pe care nu avem voie să-l lăsăm la orfelinat", a afirmat preşedintele CJ Bihor, adăugând că "oricât ar vrea Europa să ne demonstreze că nu există decât un culoare european prioritar în România din punctul de vedere al infrastructurii de transport, noi credem că dezvoltarea Transilvaniei nu are cum să se întâmple fără o cale de comunicare cum este Autostrada Transilvania".

"Şi pentru noi este importantă Autostrada Transilvania, deoarece ne-am putea lega de ea prin sectorul Tăşnad-Marghita, care acum va fi modernizat, şi vom avea astfel o cale rapidă spre Europa", a spus preşedintele CJ Satu Mare, Adrian Ştef.

La rându-i, şeful CJ Maramureş a afirmat că are "un punct de vedere care concordă cu acesta" şi că în condiţiile în care guvernul Tăriceanu a promovat proiectul unui drum expres între Baia Mare şi intrarea în Ungaria prin Vajog, dar cele următoare l-au abandonat, "Autostrada Transilvania a rămas cea mai bună soluţie pentru judeţul Maramureş".

"De ani buni, lucrările deja efectuate pe tronsonul Borş-Suplacu de Barcău se degradează, în timp ce Transilvania rămâne cu dezvoltarea economică în urmă din cauza abandonării lor", a mai spus preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa.

Acesta a afirmat că scrisoarea preşedinţilor de Con

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 14 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°