Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deutsche Welle: România întră în noua competiţie a energiei

Publicat in Capital, marți 22 octombrie 2013 ·

Vizita în SUA a premierului român Victor Ponta a clarificat cel puţin un aspect: guvernul României este hotărât să continuie explorarea gazelor de şist.

Primul ministru nu a lăsat loc la nicio îndoială, iar reprezentanţii companiei Chevron, care deţine câteva concesiuni în România, au confirmat că va continua operaţiunile şi că va acorda mai multă atenţie relaţiei cu comunităţile locale.

Miza economică este foarte mare. Dacă prospecţiunile vor pune în evidenţă resurse semnificative, România va deveni o însemnată producătoare de gaz în regiune şi va putea totodată obţine condiţii mai avantajoase înclusiv în ce priveşte relaţia comercială cu Rusia. În plus exploatările de acest tip reuşesc, aşa cum s-a văzut în SUA să creeze foarte multe locuri de muncă. Potrivit estimărilor IHS Global Insight, un organism specializat în predicţii economice, dezvoltarea exploatărilor gazului de şist în SUA a creat numai în 2010 aproximativ 600.000 de mii de locuri de muncă directe şi indirecte şi ar putea genera încă 900.000 până în 2015. Nu există deocamdată estimări pentru România şi nu ne putem aştepta la activităţi de o asemena amploare, dar spre deosebire de o exploatare ca cea de la Roşia Montana extragerea gazelor presupune o activitate costantă desfăşurată pe termen lung, cu ramificaţii numeroase în toate sferele economiei de la construcţii, transporturi şi până la diverse servicii.

În plus România se află deja într-o competiţie virtuală cu alte ţări europene care deţin se pare rezerve mult mai importante. Franţa de exemplu are cele mai bogate rezerve de gaz de şist din Europa pe care refuză deocamdată să le exploateze mizând în continuare pe energia nucleară, dar Polonia în schimb a declanşat cu multă hotărâre explorările. Polonezii au şi raţiuni politice regionale să se grăbească, dar România are la rândul ei multe motive să intre cât m

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 43 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 46 minute
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 54 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 46 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. Totodată, DSP Mureş a suspend

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 2 ore
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°