Moment inedit în timpul vizitei Premierul României în Statele Unite. Victor Ponta a jucat baschet cu celebrul jucător clujean de baschet Ghiţă Mureşan.
Baschetbalistul i-a făcut cadou premierului un echipament de joc ."Chiar numarul lui Ghiţă, e 77, ia să vedem cum îmi vine. Dar pe tine te strânge sau e bun", a spus premierul după ce a primit cadoul. Tricoul cu numărul 77, pe spatele căruia scrie Mureşan, îi ajunge premierului până la genunchi.
Meciul de baschet s-a disputat între două echipe din care au făcut parte şi jurnaliştii care însoţesc delegaţia oficială. Premierul a arătat că nu a uitat să joace baschet şi a fost aplaudat la scenă deschisă.
Şi Ghiţă Mureşan a intrat pe teren şi a jucat, dar pentru puţin timp. La final, şi premierul i-a făcut cadou fostului baschetbalist un coş cu produse bio.
Premierul şi-a amintit că a mai jucat contra lui Ghiţă Mureşan de două ori: într-un cantonament din 1986 de la Managalia şi în finala campionatului din 1989, când Steaua, echipa unde juca Victor Ponta a învins echipa lui Ghiţă Mureşan.
Celebrul baschetbalist Ghiţă Mureşan s-a născut la Tritenii de Jos. judeţul Cluj şi a fost primul şi singurul baschetbalist român care a jucat în NBA (National Basketball Association).