Clădirile construite recent dispun de instalaţii de stins incendii, iar la cele vechi, doar asociaţiile care au investit, din proprie iniţiativă, au astfel de sisteme
Şeful U.A.P.C. se numără printre contestatarii introducerii de gaze la blocurile care nu fost prevăzute din construcţii, cu astfel de instalaţii
În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult de siguranţa blocurilor în caz de cutremur, totul fiind alimentat atât de mişcările seismice de la Galaţi, cât şi de recenta activitate din Vrancea. Şansele ca un astfel de bloc să fie afectat de o explozie în urma scurgerilor de gaze sunt însă mult mai mari. Nu este mult timp de când, la Constanţa, un bătrân a fost la un pas de a produce o tragedie. Acesta a verificat cu flacără deschisă butelia defectă, iar acumularea de gaz a dus la o explozie. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale şi cu răni superficiale ale bătrânului care a refuzat internarea în spital. Sunt însă cazuri în care se consemnează adevărate tragedii în urma unor astfel de explozii.
Păreri pro şi contra sunt şi în cazul branşării blocurilor la instalaţia de gaze. Pentru locatarii care au astfel de branşament, iarna este mult mai lejer, financiar vorbind, dar pericolul este destul de mare. Un contestatar vehement al racordării blocurilor vechi la instalaţia de gaze este chiar preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Constanţa. Marcel Dragu, care ne-a spus: „În ultima vreme eu am auzit destule cazuri de probleme din cauza gazului. Eu consider că este o boală asta cu introducerea gazului metan. La Constanţa nu au sărit în aer multe blocuri, dar nu este exclus să se întâmple mai ales că blocurile nu sunt proiectate pentru conductele de gaz. Astfel se recurge la improvizaţii, cu conducte ca la submarin. Cine ştie, la câte îmbinări sunt, cum răsuflă una şi atunci avem o problemă serioasă”.
Soluţie cos