Războiul dintre actualul preşedinte al PRM, Gheorghe Funar, şi fostul preşedinte, Vadim Tudor, se dă mai nou pe steagul de luptă a lui Avram Iancu. Fostul primar al Clujului îl acuză pe Vadim Tudor că încearcă să vândă drapelul printr-o casă de licitaţii din străinătate astfel încât să poată să-şi plătească datoriile.
Gheorghe Funar susţine că "piesa de colecţie, de o raritate absolută" a fost dăruită lui Corneliu Vadim Tudor, în anul 2008, "de către un brav român din localitatea Baia de Criş, în timpul Manifestărilor Naţionale de la Ţebea".
"Corneliu Vadim Tudor s-a mândrit cu acest drapel pe care l-a avut expus în biroul său de la sediul P.R.M. din Bucureşti şi, de mai multe ori, l-a prezentat la emisiuni televizate. Fostul membru al P.R.M., Corneliu Vadim Tudor, pentru a scăpa de cei cărora le datorează mari sume în euro şi în lei, în urma proceselor pe care le-a pierdut, şi-a donat cea mai mare parte din avere către una din fiicele sale, iar bunurile mobile din casă, inclusiv cele din colecţia cu care se lăuda, le-a scos la vânzare în ţară şi străinătate. Printre acestea se află şi steagul de luptă al Eroului Naţional Avram Iancu, o piesă inestimabilă ca valoare pentru Poporul Român. Întrucât nu şi-a găsit cumpărători în ţară pentru suma de cel puţin 10.000 euro, Corneliu Vadim Tudor a apelat la un prieten din Germania, din Frankfurt pe Main, cu rugămintea de a scoate la vânzare steagul de luptă al Eroului Naţional Avram Iancu, la o casă de licitaţii", a transmis fostul primar al Clujului, acum preşedinte al PRM.
Contactat de citynews.ro, Vadim Tudor a declarat se află la Strasbourg şi că nu are timp să facă declaraţii în presă.
Licitaţia are loc azi, de la ora 19:00, şi începe de la suma de 10.000 de euro.