Premierul Victor Ponta, aflat într-o vizită oficială în SUA, se va întâlni, astăzi, la Washington, cu vicepreședintele Joe Biden, după ce ieri a avut mai multe întâlniri pe teme economice. Vizita oficialului de la București nu este, deocamdată, reflectată în niciun fel în presa de peste Ocean. Sursa: Reuters
Premierul Victor Ponta a declarat ieri, potrivit Mediafax, că le va explica membrilor Congresului american că România şi Polonia trebuie să beneficieze de eliminarea vizelor pentru intrarea cetăţenilor în SUA, adăugând că a discutat şi cu toţi reprezentanţii firmelor americane deoarece "lobby-ul" acestora este important.
„Miercuri voi face şi eu efortul - pe care cred că îl fac, în mod corect, toţi oamenii politici din România - de a explica că România şi Polonia trebuie să intre şi ele în programul de Visa Waiver. Dar aia e o altă discuţie, însă am discutat cu toţi reprezentanţii companiilor şi lobby-ul lor pe lângă Congresul Statelor Unite este important şi în acest domeniu al ridicării vizelor", a adăugat Ponta.
El s-a întâlnit la Washington cu reprezentanţii companiilor Motorola, Hewlett-Packard, ExxonMobil, Chevron, IBM.
Ponta, aflat în SUA: "Independența energetică este un obiectiv național, Guvernul va sprijini toate explorările de gaze neconvenționale"
Ponta a anunţat, la sfârșitul săptămânii trecute, că se va întâlni, marţi, la Casa Albă, cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie în care va reafirma Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări şi va aborda perspectivele de colaborare pentru perioada imediat următoare.
Victor Ponta a jucat baschet cu Ghiţă Mureşan la Washington
De asemenea, mâine, el urmează să discute şi cu reprezentanţi ai Congresului cu atribuţii în modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberal