Politicienii români se joacă de câţiva ani de-a descentralizarea. Unii dintre ei, cum ar fi Cseke Attila, fostul ministru al Sănătăţii, au avut curajul de a demara această descentralizare, dar din păcate „ombilicul” ne leagă încă puternic de sistemul centralizat în acest domeniu. Alţii, precum Constantin Traian Igaş, au încercat o altfel de reformă, în Ministerul Internelor, adică un pas intermediar pentru o viitoare descentralizare. Aici „ombilicul” a fost şi mai puternic, ca de altfel cum Internele sunt mai puternice decât Sănătatea. Până la urmă, descentralizarea a fost malformată şi în alte domenii.
Acum, a reapărut pe tapet ideea descentralizării, de către actuala guvernare. Care guvernare doreşte să o facă în stil propriu, că doar de aceea guvernează. Şi are dreptate premierul Ponta, că doar de aceea a ajuns la Putere, de aceea încearcă orice formaţiune politică să ajungă să guverneze pentru a-şi impune propria viziune. Automat, din partea Opoziţiei a apărut o altă variantă. Dacă prima variantă, a Executivului Ponta, este o centralizare prin asumarea răspunderii guvernamentale, cealaltă parte şi-ar dori dezbateri publice.
Prima metodă are avantajul unei implementări rapide, dar dezavantajul de a nu fi pe deplin cunoscută nici măcar tuturor celor implicaţi în descentralizare, adică instituţii publice şi administraţia locală. Cea de a doua metodă e mai cinstită, mai deschisă, dar are dezavantajul de a întârzia încă o dată această descentralizare.
Cred că o cale de mijloc ar fi şi mai cinstită, dar şi mai utilă. Adică dezbateri urgente cu reprezentanţii consiliilor judeţene şi cu edilii primăriilor mai mari, pe umerii cărora ar cădea tot greul. Asta pe de o parte, iar pe de cealaltă, la nivel vertical, informări deschise prin prefecturi, cu instituţiile din teritoriu care vor fi afectate de această descentralizare. O cale de mijloc, repet
