Steaua trebuie să fie mai agresivă, spune Reghecampf. Eu cred că toţi steliştii ar trebui să fie mai umili, să-şi găsească toţi picătura de bun simţ care există în fiecare dintre noi. Aroganţa îl prinde bine pe Mourinho, dar pică foarte prost pe figura lui Reghecampf sau a lui Latovlevici. E momentul ca toţi jucătorii, antrenorii şi conducătorii Stelei să se ţină de mână, să-şi unească energiile pozitive şi să lase deoparte răutăţile, frustrările, micile golănii, gen declaraţiile monosilabice de după partida cu Avântul Bârsana sau postările jignitoare de pe facebook.
O temă potrivită de antrenament psihologic înainte de meciul cu Basel: fiecare stelist, inclusiv antrenorii şi conducătorii, se uită în oglindă, se priveşte pe sine însuşi şi răspunde la întrebarea „Cine sunt eu, de fapt?“. Reghecampf şi ai lui pot fi respectuoşi, civilizaţi, fotbalişti. A venit momentul ca Steaua să joace mai mult fotbal decât să se implice aiurea în diverse scandaluri. A venit vremea ca Reghecampf să fie mai mult antrenor decât un fel de trompetă care împarte replici tăioase în stânga şi-n dreapta. A venit vremea ca jucătorii Stelei să spună „Da“ fotbalului şi „Nu“ mitocăniei în joc şi în declaraţii.
Steaua trebuie să depăşească momentele de uluire prin care trece după 5-0 cu Săgeata, 0-3 cu Schalke, 3-0 cu Recaş, 0-4 cu Chelsea şi 4-0 cu Viitorul. Ştiu că e frustrant să calci totul în picioare în Liga I şi să fii dezmembrat în Liga Campionilor. Probabil că patronul Stelei, dacă ar fi fost în libertate, i-ar fi dus la biserică pe jucători, antrenori, manageri înaintea acestui meci extrem de important, la finalul căruia vom avea imaginea exactă a unei echipe hiperbolizate în campionat, dar mică, mică de tot, până acum, în Champions League. Asta le recomand steliştilor înainte de meciul de azi cu Basel: o mică rugăciune şi o mare încercare religioasă -