Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se bucură atât de tare grecii că au picat cu România

Publicat in Gandul, marți 22 octombrie 2013 ·

La ce noroc are Piţurcă sigur cădem cu Grecia. Puteau să jure milioane de fani ai Naţionalei, după ce experţii în fotbal românesc au stabilit că acesta este cel mai slab adversar. Şi, teoretic, este slab, în sensul de accesibil - mai ales dacă te gândeşti că puteam juca cu Portugalia, Croaţia sau Ucraina - dar simpla tragere la sorţi nu ne garantează calificarea la Mondiale. Şi Slovenia era cel mai slab adversar la baraj, într-o vreme în care aveam o Naţională chiar mai valoroasă decât cea pe care o are Piţurcă acum, şi tot am rămas acasă.

„Defectul” barajului este că sunt doar două meciuri şi nu ai voie să greşeşti. O să se joace urât, cu frică, la mica ciupeală, iar grecii sunt experţi din acest punct de vedere.

În zece meciuri din grupe au primit doar patru goluri, trei dintre acestea într-un singur meci, şi au pierdut calificarea directă la golaveraj. Pentru că, preocupaţi cu apărarea, nu s-au obosit să înscrie şi aşa se face că mai toate meciurile lor au fost câştigate cu 1-0 (cinci din cele opt victorii), unul cu 2-1 şi de două ori 2-0, dar acasă, cu Lichtenstein şi Lituania. În dubla cu Bosnia, singura care a contat din această grupă, grecii au luat un singur punct, după 1-3 în deplasare, 0-0 pe teren propriu, şi aşa au ajuns la baraj.

Acum, în Grecia, presa este în extaz. Se pare că şi ei şi-au dorit să joace cu România, poate şi pentru că nu ţin cont de statistică.

În ultimul meci cu Grecia, jucat acum aproape doi ani, un amical în Austria, am câştigat noi cu 3-1, iar din cele 30 de meciuri jucate în istorie, ei au câştigat de cinci ori. Ultima „dublă” oficială s-a jucat în ’88 şi ’89, în preliminariile CM din 1990, şi atunci am câştigat cu 3-0 pe teren propriu şi am făcut un 0-0 în deplasare.

Cifrele sunt toate de partea noastră, dar problema cu statisticile este că se referă mereu la trecut, niciodată la prezent şi cu at

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum 29 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Ministerul Sănătăţii: 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din toată ţara, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale / Bugetul total este de aproape 20 de milioane de lei

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din întreaga ţară, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-sc

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum o ora
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°