Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi modificări la Legea privind finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în România în perioada regimului comunist

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 octombrie 2013 ·

Senatul a aprobat modificarea normelor în urma solicitărilor adresate primului-ministru Victor Ponta de către structurile asociative ale aleşilor locali.Comisiile locale pentru inventarierea terenurilor vor fi conduse de primarii de comună, oraş sau municipiu și nu de reprezentanții prefectului, cum este în prezent. Camera Deputaților are ultimul cuvânt de spus! Sursa: AGERPRES

Senatul a aprobat modificarea Legii nr. 165/2013 Senatul a aprobat marţi, 22 octombrie, cu 95 de voturi „pentru”, zece „împotrivă” şi trei abţineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenția Națională pentru Restituirea proprietăților, "noua lege a restituirilor a fost modificată în urma solicitărilor adresate primului-ministru Victor Ponta de către structurile asociative ale aleşilor locali".

Primarii conduc Comisiile locale pentru inventarierea terenurilor

"Prin adoptarea acestui proiect de lege, comisiile locale pentru inventarierea terenurilor vor fi conduse de primarii de comună, oraş sau municipiu. Legea nr. 165/2013 prevedea că preşedinţii acestor comisii sunt reprezentanţii instituţiilor prefectului.

De asemenea, prin modificarea Legii nr. 165/2013, titularii de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării în vederea restituiri în natură sau compensării imobilelor cu alte bunuri. În forma iniţială a legii, returnarea dosarelor la nivel local era posibilă doar în cazul solicitărilor formulate în temeiul legilor fondului funciar.

Dacă imobilul nu poate fi ide

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 8 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 8 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 12 ore
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Escrocherie de peste 140.000 de dolari. Patru oameni au fost arestați, după ce s-ar fi deghizat în urși pentru a înșela firme de asigurări auto

Libertatea acum 8 ore
Patru oameni au fost reținuți sub suspiciunea de fraudă, după ce au susținut că mașinile lor au fost atacate de un urs și au cerut despăgubiri de peste 140.000 de dolari, conform oficialilor, relatează Sky News.

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 7 ore
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Curtea de Apel Constanţa a decis că poate începe judecata în procesul în care IPS Teodosie este acuzat de cumpărare de influenţă

Ziua News acum 12 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

Compania Meta a fost amendată de Comisia Europeană cu aproape 800 de milioane de euro din cauza practicilor abuzive de pe Facebook Marketplace

Libertatea acum 12 ore
Comisia Europeană a amendat compania Meta cu 797,72 de milioane de euro pentru încălcarea normelor impuse de Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°