Premierul Victor Ponta a fost primit, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie al cărei principal subiect este Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări. În timp ce Ponta se afla la Casa Albă, un grup de persoane a afişat în faţa instituţiei pancarte prin care protestează faţă de proiectul Roşia Montană şi a explorării gazelor de şist şi îl acuză pe premier de trădare.
UPDATE 18:40 Protest în faţa Casei Albe, unde este Ponta, faţă de Roşia Montană şi gazele de şist
Un grup de persoane a afişat în faţa Casei Albe pancarte prin care protestează faţă de proiectul Roşia Montană şi a explorării gazelor de şist şi îl acuză pe premierul Victor Ponta de trădare, acţiune desfăşurată în momentul în care Ponta este primit de către vicepreşedintele american, Joe Biden.
Pe pancarte au fost scrise mesajele, în limba română şi engleză, "Ponta traitor" ("trădător" în limba engleză - n.r.), "Save Roşia Montană" ("Salvaţi Roşia Montană"), "Uniţi Salvăm Roşia Montană", "Uniţi Salvăm Munţii Apuseni", "Stop exploatării gazelor de şist".
Protestatarii au spus că sunt originari din judeţul Alba şi trăiesc în prezent în oraşul american Pittsburgh, dar au dorit să vină special la Casa Albă, ştiind că premierul Ponta se va afla acolo, pentru a protesta faţă de proiectul Roşia Montană şi explorarea gazelor de şist.
La ora transmiterii acestei ştiri, premierul Ponta se află încă la Casa Albă, iar în faţa clădirii au mai rămas două persoane.
Premierul se află în vizită oficială la Washington, în intervalul 21-23 octombrie.
La finele săptămânii trecute, Ponta a anunţat că se va întâlni, marţi, la Casa Albă, cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie în care va reafirma Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări şi va abor