Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Televizoarele ultra-HD de la Apple. Cateva detalii

Publicat in Income Magazine, marți 22 octombrie 2013 ·

Apple va lansa în trimestrul al patrulea al anului viitor televizoare de înaltă rezoluţie, ultra-HD, cu diagonale de 65 inci (165 centimetri) şi 55 inci (139 centimetri), potrivit unui analist japonez.

Compania americană ia în acestă perioadă ultimele decizii privind specificaţiile tehnice ale produselor, iar televizoarele Apple vor avea probabil un design fără ramă (mărimea televizorului va coincide aproximativ cu mărimea ecranului), a declarat Masahiko Ishino, analist la Advanced Research, refuzând să precizeze sursa informaţiilor. Reprezentanţii Apple din Japonia nu au răspuns întrebărilor transmise de Bloomberg.

Cofondatorul Apple Steve Jobs a afirmat, înainte de moartea sa (2011), că a reuşit "în sfârşit" să-şi dea seama cum să creeze un televizor cu o interfaţă simplă de utilizare, care să se poată interconecta cu celelalte dispozitive Apple.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a afirmat în luna mai că televiziunea reprezintă o zonă de interes sporit pentru companie, care doreşte să dezvolte produse capabile să imite succesele reuşite cu iPhone, iPad sau computerele Mac.

Ishino susţine că printre furnizorii de ecrane şi piese pentru televizoarele Apple s-ar putea număra LG Display, Samsung Electronics şi compania americană Corning, specializată în producţia de sticlă rezistentă.

Analistul japonez estimează că televizoarele Apple vor costa între 1.500-2.500 de dolari SUA. El anticipează că producătorul sud-coreean LG Display va furniza peste 70% din ecranele cu care vor fi echipate televizoarele Apple, în timp ce Samsung va produce chip-uri de procesare grafică, iar Corning va livra sticla "Gorilla Glass 3" care să acopere partea frontală a produselor.

Televizoarele vor fi asamblate probabil în China, de către compania Foxconn Technology Group, înregistrată în Taiwan. Apple îşi diversifică treptat gama de produse. Co

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 32 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 18 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°