Steaua a săpat din greu toată seara, a arătat mai slabă şi mai costelivă decât Basel, dar are marele merit de a se fi dus la final, cu furie, către poarta elveţiană. Într-un meci de la care se spera foarte puţin, după marea prostie făcută de Latovlevici, s-a reuşit un prim, mic şi nesperat punct. Din păcate acest 1-1 nu ne va duce nicăieri, Chelsea şi Schalke par deja în primăvară, iar Basel mai are nevoie de un egal acasă pentru Europa League. Asta dacă nu cumva Steaua va învinge în Elveţia şi va da toate calculele peste cap.

Steaua trebuie apreciată pentru iureşul din final şi certată pentru restul meciului. Mai mereu Basel părea cu un pas înaintea lui Piovaccari, a lui Popa şi mai ales a lui Tatu, pe care, până la gol îl vedeam bifând încă un meci în Ligă şi-atât.

Merită apreciat acest egal ca un start spre apartenenţa la această competiţie, cu care campioana României nu prea avea să aibă puncte comune. Şi merită accentuată ideea că dacă Steaua ar avea o competiţie internă decentă, fără adversari de paie şi arbitraje penale, probaibil c-ar fi mai puternică în Ligă.

În acest moment, s-ar putea mai mult doar printr-un noroc chior sau prin înrolarea grabnică a lui Puţanu în echipa lui Basel. Altfel, aceasta e dimensiunea, acest 1-1 pompieristic, de final, cu hei-rup şi cu elan.

Nu stăm să calculăm posibilităţi, ci rămânem contemplativi că atâta putem. Contemplativi şi absenţi, cu o campioană înconjurată de tribune pe jumătate goale şi petrecută cu destule huiduieli până la declicul egalizator din final.

Steaua a săpat din greu toată seara, a arătat mai slabă şi mai costelivă decât Basel, dar are marele merit de a se fi dus la final, cu furie, către poarta elveţiană. Într-un meci de la care se spera foarte puţin, după marea prostie făcută de Latovlevici, s-a reuşit un prim, mic şi nesperat punct. Din