Tezaurul României trimis la Moscova acum aproape un secol şi nerestituit statului român în integralitate ,continuă şi astăzi să fie o mare piedică în calea stabilirii unei relaţii diplomatice normale româno-ruse şi aşa zdruncinată în încredere de actele abuzive comise de URSS în trecut. Convorbirile diplomatice româno-ruse finalizate prin semnarea Tratatului de cooperare din 2003 au hotărât să transfere discuţiile legate de Tezaurul României unei comisii mixte de istorici români şi ruşi care să investigheze această problemă delicată. Rezultatele însă întârzie să apară.

Situaţia tezaurului înainte de trimiterea sa în Rusia

Înfrângerile suferite de România în faţa Puterilor Centrale în imediata perioadă a intrării în război de partea Antantei ,în august 1916, au determinat guvernul român să ia o decizie imediată legată de securizarea tezaurului României. Fiind respinsă opţiunea transportului tezaurului în Anglia , cealaltă opţiuni considerată sigură a fost Rusia.

Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada transportului şi depozitarii, semnat la 14 decembrie1916 ,între generalul Mosolov, împuternicitul Rusiei şi ministrul de finanţe Victor Antonescu a pecetluit soarta tezaurului României

După trimiterea primul transport în decembrie 1916 , decizia de a expedia şi al doilea transport în iulie 1917, este cu atât mai suprinzătoare în condiţiile în care ţarul Nicolae al II lea a abdicat în 15 martie 1917 .Era practic o decizie lipsită de orice raţionament, propusă din păcate de chiar cunoscutul diplomat Nicolae Titulescu. Politicienii români nu au ştiut să evalueze corect realităţile din Rusia atunci când au decis trimiterea tezaurului. Autoritatea Ţarului Nicolae al II lea era pe cale de a se prăbuşi încă din 1915 când acesta se afla pe front. O mare parte din capitalul rusesc era