Respingerea Nabucco Vest în favoarea proiectului rival ar trebui să însemne o veritabilă alarmă de trezire pentru România. Care alternative avem şi care ar trebui să ne fie priorităţile în perioada următoare. | De Gina Guşilov
Articolul a fost preluat din FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013).
România a fost unul dintre cei mai consecvenţi suporteri ai proiectului Nabucco încă de la bun început. Proiectul a fost susţinut la cel mai înalt nivel şi s-a regăsit în mai toate documentele şi declaraţiile oficiale româneşti. Dincolo de susţinerea politică la nivel de preşedinte şi premier, politica UE trebuie şi poate fi influenţată prin expertiză, lobby şi o diplomaţie economică activă.
Cel mai important lucru pe care l-a putut învăţa România este că sprijinul UE nu poate substitui o politică economică şi externă proprie activă.
Din fericire, chiar şi fără Nabucco, România are alternative: avem hidrocarburile din Marea Neagră, gazele neconvenţionale şi putem implementa măsuri de eficienţă energetică.
Din acest punct de vedere, reacţia preşedintelui Băsescu, „România îşi va redefini politica energetică plecând de la propriile sale resurse şi fără a aştepta aprobarea nimănui”, este corectă. Premierul a avut o luare de poziţie similară: „România are o şansă extraordinară: are propriile resurse, care [pot să acopere] nu doar consumul nostru, ci (…) consumul Republicii Moldova, (...) dar şi al altor ţări din jur".
Ambele indică direcţia de urmat. Oricare din cele două mari alternative separat – doar resursele din Marea Neagră sau doar gazele de şist – au potenţialul de a acoperi întregul consum domestic şi a transforma România în exportator net. Cumulat, plus măsuri de eficienţă energetică, pot asigura nu numai independenţa şi securitatea energetică a României, dar o pot transforma într-un veritabil pol energetic regional. Sigur c
