Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări de mântuială Podul Calafat-Vidin, distrus după patru luni de la inaugurare

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 octombrie 2013 ·

andrei.margaritescu@romanialibera.ro

Podul care traversează Dunărea între Calafat şi Vidin este într-o stare jalnică, deşi a fost inaugurat cu numai patru luni în urmă. Presa română şi bulgară a relatat recent despre o gaură imensă care a apărut în asfalt, pe sensul dintre ţara noastră spre vecini. Dar ministrul Transporturilor din Bulgaria a admis că situaţia este chiar şi mai grea. „Nu înţeleg de ce presa a relatat doar despre o singură gaură în asfalt, pe podul Calafat-Vidin, când de fapt sunt numeroase gropi şi alte probleme“, a declarat Danail Papazov, potrivit site-ului Novinite.com.

Verificările tehnice realizate de specialiştii bulgari au evidenţiat probleme cu scurgerea apei, care ajunge să se infiltreze în asfalt. „Dacă acest lucru ne poate oferi vreo satisfacţie, partea română a podului este

într-o stare mai proastă“,

a adăugat Papazov. În plus, pe pod există şi probleme cu iluminatul şi chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.

Ministrul bulgar al Transporturilor a declarat că în contract nu există nici o clauză prin care compania care a construit podul, FCC (Spania), să fie obligată să repare eventualele probleme apărute.

Podul Vidin-Calafat face parte din Coridorul paneuropean de transport IV. Valoarea totală a proiectului a fost de 282 milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro au fost fonduri europene, restul sumei provenind din finanţări la nivel naţional din cele două ţări vecine şi investiţii private. Proiectul a fost demarat la sfârşitul anilor '90, dar a fost amânat în mai multe rânduri.

Potrivit unor estimări, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul în primul an de operare, iar investiţia urmează să fie amortizată în 12-15 ani, potrivit autorităţilor bulgare. Podul are 1,8 kilometri lungime şi patru benzi rutiere, cale ferată, piste pentru pietoni şi biciclete.

andrei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 38 minute
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 49 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 34 minute
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 11 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum 2 ore
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

VIDEO Momentul în care Israelul „atacă televiziunea de stat iraniană”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Canalul de știri israelian i24 a publicat o înregistrare video care pare să arate momentul în care loviturile aeriene lovesc televiziunea de stat iraniană IRIB, în timpul unei transmisii în direct, s

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 8 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°