Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GFR îşi primeşte banii înapoi. Noul calendar al privatizării CFR Marfă, în discuţii cu FMI şi CE

Publicat in Romania TV, marți 22 octombrie 2013 ·

Contul escrow de 20 de milioane de euro al GFR a fost deblocat, companiei urmând să-i fie returnată şi garanţia de 10 milioane de euro aferentă licitaţiei pentru CFR Marfă, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, adugând că noul calendar al privatizării va fi discutat cu FMI şi CE.

"CFR Marfă, după cum bine ştiţi, îşi continuă procedura de privatizare. Zilele acestea avem întâlniri cu partenerii de la FMI şi CE şi vom discuta calendarul (...) Săptămâna aceasta, începând de mâine (miercuri - n.r.), ne vom întâlni şi vom discuta punct cu punct acest calendar, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în şedinţa de Guvern, să pot prezenta calendarul în principiu agreat", a declarat Ramona Mănescu, la o conferinţă pe tema transporturilor organizată de ambasada Marii Britanii.

Ramona Mănescu a adăugat că GFR, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, va primi înapoi garanţia de 10 milioane de euro, aşa cum au indicat consultanţii CFR Marfă. Totodată, companiei GFR i-a fost deblocat contul escrow în care a depus 20 de milioane de euro ca avans pentru acţiunile CFR.

Secretarul de stat Cristian Ghibu nu va conduce şi următoarea procedură de privatizare a CFR Marfă, a mai spus Mănescu, răspunzând unei întrebări.

După eşecul tranzacţiei pentru CFR Marfă, Gruia Stoica a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgenţă a garanţiei de 10 milioane de euro, precum şi a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condiţiile de preluare a companiei. El s-a declarat surprins de declaraţia Ramonei Mănescu, care afirmase că este analizată oportunitatea reţinerii garanţiei.

CITEŞTE ŞI: Gruia Stoica vorbeşte despre eşecul privatizării CFR Marfă. Află care sunt MOTIVELE

GFR a depus o garanţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoa

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacaureat 2025. FOTO-VIDEO. Emoții la Constanța vineri, pentru proba la alegere a profilului

Ziua Constanta acum 59 minute
Examenul național de Bacalaureat continuă vineri, 13 iunie cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării. Așa cum puteți vedea în imaginile care ilustrează materialului, elevii din Constanța sunt emoționați în continuare în susținerea exa

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum o ora
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare

News.ro acum o ora
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie, anunţă vineir, meteorologii, care au făcut publică prognoa pentru următoarele patru săptămâni.. Cantităţile de precipitaţii vor fi def

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum 22 minute
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

Elevii de clasa a VIII-a încheie anul şcolar vineri / Evaluarea Națională are loc între 23 și 27 iunie

G4Media acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar 2024 – 2025 vineri, urmând să susţină Evaluarea Naţională în perioada 23 – 27 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Televiziunea de stat iraniană confirmă că şeful Statului Major al Forţelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, a fost ucis într-un atac israelian

News.ro acum o ora
Generalul maior Mohammad Bagheri, şeful Statului Major al forţelor armate iraniene, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, conform CNN. Bagheri, ofiţerul militar cu cel mai înalt rang al Iranului,

🚨 LIVE. Israel a lansat un atac preventiv asupra Iranului. Netanyahu: „Israelul se află într-un moment decisiv al istoriei sale”

Gandul acum 3 ore
Actualizări UPDATE: Oficial israelian: Ce i-am făcut Hezbollahului în 10 zile o vom face Iranului în 10 minute UPDATE: Alte explozii raportate la instalația nucleară Natanz UPDATE: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 8% UPDATE: Iranul amenință cu

Cum a fost păcălit Iranul pentru ca operaţiunea israeliană să fie o surpriză

News.ro acum 4 ore
SUA au participat la o campanie masivă pentru a face Iranul să creadă că un atac israelian nu va avea loc imediat, relatează postul de ştiri Canal 12 din Israel. În plus, premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus reporterilor joi că pleacă în

Accident grav în județul Galați. Doi tineri au murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR parcat

Adevarul acum o ora
Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în județul Galați, după ce autoturismul în care se aflau a lovit violent un TIR staționat pe carosabil, în localitatea Podoleni.

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°