Din nou România s-a rupt în două: în jumătatea care militează pentru Roşia Montană şi Pungeşti, şi în jumătatea care susţine un mediu curat, aşa cum era el pe vremea lui Avram Iancu şi Ştefan cel Mare.

Şi cei care se împotrivesc acestor două proiecte sunt partizanii creerii locurilor de muncă, însă nu apelând la barbaria metodelor de extracţie ce presupun folosirea cianurei ori infestarea subsolului cu tot felul de substanţe nocive, ca în cazul gazelor de şist.

Spun că din nou România s-a împărţit în două, deoarece nu este prima dată, după 1989, când se întâmplă acest lucru. La prima vedere este normal să fie aşa, să nu mai existe o singură voinţă, emanată doar de o aşa-zisă minte luminată. Numai că, atât Roşia Montană cât şi Pungeşti reprezintă cazuri în care interesele de grup ale celor care conduc vremelnic România se situează pe poziţii diametral opuse.

Victor Ponta şi liderii PSD sunt adepţii crearii locurilor de muncă, dar având în spate alte „imbolduri“, pe când liberalii şi Crin Antonescu se poziţionează raţional de partea celor care se opun acestor proiecte, cu gândul la alegerile pentru Cotroceni de anul viitor.

Revenind la împărţirea României în două, nu-mi amintesc ca aceasta să fi funcţionat vreodată ca un tot unitar, atunci când la mijloc a fost vorba de interesele ţării. De fiecare dată, unii au tras hăis şi alţii cea, iar consecinţele nu au întârziat să apară.

Să ne mai mirăm că mulţi nu ne vor în Schengen şi suntem priviţi ca oile negre ale Europei, din moment ce noi nu suntem în stare să ne armonizăm aici, între graniţele noastre? Să ne supărăm că alţii ne iau pe gratis specialiştii formaţi în şcolile noastre, cât timp noi le oferim echivalentul a mai puţin de 200 de dolari pe lună? De ce am face-o? Doar să ne aflăm în treabă? Să arătăm cât de patrioţi suntem când reacţionăm la măsurile luate de