Riscul cel mai mare cu gazele de șist e ca lucrurile să derapeze exact în direcția pe care o vedem zilele acestea:În Piața Universității, revoluție Flower Power contra unui proiect punctual;În Moldova, protest local al proprietarilor speriați că li se otrăvesc fântânile și li se cutremură ogoarele;În lege, un vid de reglementare a gazelor de șist; nimeni nu știe dacă nu cumva băieți deștepți nu fac explorări deja, fără să avem noi habar.

Nu-i nici o bucurie să constatăm ca EFOR a avut dreptate luna trecută când a prezis aici că lipsa de transparenţă şi credibilitate a guvernului, plus gafele de comunicare ale marilor investitori în industria extractivă, vor escalada miza şi radicalismul protestelor anti-RMGC. Că subiectul a virat către exploatarea gazelor de şist era perfect previzibil – de către oricine atcineva în afară de autorităţi şi Chevron, se pare. Despre aderarea guvernului român şi a industriei la standardele EITI (Extractive Industries Transparency Initiative) ca dovadă de bunăvoinţă şi transparenţă nici vorbă nu poate fi, se pare. Presa bleagă, luată în delegaţii oficiale, nu ştie să întrebe aşa ceva nici pe premier, nici pe şeful Chevron. Ca atare discuţia publică rămâne şchioapă, superficială, cu o grămadă de teme esenţiale care se pierd.

1.În principiu, n-ar fi rău să găsim gaze de șist, iar exploatarea lor ar fi și în avantajul nostru, al consumatorilor români. Rezervele noastre de gaz convențional mai ajung pentru vreo 10 ani, epuizându-se treptat. În anii următori vom depinde și mai mult de Gazprom, iar interconectările prin care am avea acces la alte surse merg foarte încet. Cu cât apar mai mulți jucători în piață în regiunea noastră și cu cât găsim resurse mai diversificate, cu atât va fi competiție mai mare și vom avea prețuri mai mici, comparativ cu alternativa monopolului Gazprom. Cât va fi prețul în viitor? Nu știm, deoarece nu