Aşa se face că la originea emancipării învăţământului superior în limba română aflăm chiar învăţământul ingineresc. Ideea i-a aparţinut unuia dintre cei mai cultivaţi oameni ai epocii, cel care până astăzi este celebrat drept ctitor al învăţământului ingineresc din România, Gh. Asachi. Trebuia o personalitate de rafinamentul intelectual, cuprinderea culturală, patriotismul luminat şi tenacitatea lui Asachi, pentru ca ideea să prindă rădăcini.

Având în vedere rolul decisiv pe care l-a jucat în construcţia şcolară din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se cuvine să facem câteva precizări utile pentru înţelegerea personalităţii lui Asachi şi a impactului acţiunilor sale în istoria noastră. Efigia cărturarului se detaşează între contemporanii săi, chiar şi într-o epocă a marilor iniţiative de regenerare naţională. Născut la Herţa, în 1788, tânărul Asachi şi-a urmat tatăl în capitala Galiţiei austriece, Leopol, unde a învăţat limbile polonă, latină şi germană, iar în 1804, conform autobiografiei sale, a obţinut, la doar 17 ani, “gradul de Doctor în filosofie”, pe lângă diplomele de inginer şi arhitect. Memoria i-a jucat feste, se pare, autorului ajuns la vârsta senectuţii, cercetătorii demonstrând că acest fapt nu s-a întâmplat la Leopol, ci la Viena, mai târziu.

La Universitatea din Viena, unde a ajuns în 1805, a făcut studii de matematici cu astronomul Burg, dar şi de pictură, până în anul 1809, când şi-a continuat studiile de arheologie şi limbă italiană, la Roma.

Întors la Iaşi, tânărul care acumulase o cultură vastă, constata că domnitorul Scarlat Calimachi, ce se înconjurase doar de fanarioţi, dispreţuia “tot sentimentul de naţionalitate română”, el văzându-se astfel “străin în patria sa”. Cum era de aşteptat, toate dregătoriile erau deţinute de greci, cu excepţia uneia singure “aceea de hotărnicii de moşii”, care cerea “nu numai cunoştinţa l