Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei hoți de tablouri și-au recunoscut vina. Operele de artă sunt de negăsit

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 octombrie 2013 ·

Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au recunoscut, în faţa instanţei, toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri. Ei au cerut să fie judecaţi în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecătoria Sectorului 3 i-a întrebat, la termenul de astăzi, pe arestații din dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc. Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au spus că recunosc toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată de procurori şi vor să fie judecaţi în baza acestora, cu aplicarea prevederilor articolului 320 indice 1 din Codul penal. În aceste condiţii, instanţa urmează să îi audieze pe cei trei şi apoi să acorde cuvântul procurorului şi celorlalte părţi din dosar.

Vor reducerea pedepsei cu o treime

Primul este audiat Alexandru Bitu. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, potrivit articolului 320 indice 1. În acest caz, inculpatul va beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Hoții de tablouri

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro. Judecarea dosarului a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele PNL: Când vine vorba de alegeri, contează şi persoana, dar contează foarte mult partidul / Întrebat dacă se teme de maşinăria de vot a PSD: Cetăţenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână

News.ro acum 37 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, într-un interviu difuzat miercuri seară, că este optimist în privinţa rezultatului alegerilor, pentru că se bazează pe forţa PNL, cel mai vechi partid politic din UE. În plus, Ciucă a afirmat că PSD a ară

Pe final de mandat, Biden îi promite lui Zelenski un nou ajutor militar, de 425 de milioane de dolari. Ce arme va primi Ucraina

Ziare.com acum 58 minute
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri, 16 octombrie, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari şi care include în special "capaci

Fostul preşedinte Jimmy Carter, în vârstă de 100 de ani, a votat pentru Kamala Harris

HotNews acum 18 minute
Fostul președinte american Jimmy Carter, care și-a exprimat dorința de a trăi suficient pentru a o vota pe Kamala Harris, a votat miercuri prin corespondență, conform fundației sale, la 15 zile după ce a împlinit 100 de ani, relatează AFP. Fostul l

Ministrul apărării din Israel: Macron este o „ruşine”

News.ro acum 57 minute
Ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant, l-a catalogat pe preşedintele francez Emmanuel Macron drept „o ruşine pentru naţiunea franceză şi pentru valorile lumii libere” într-o declaraţie postată pe reţelele sociale, după ce guvernul francez a de

Nicolae Ciucă: Eu am convingerea asta că noi trebuie să ne prezentăm în faţa oamenilor aşa cum suntem / Nefardat, nepoleit / Oricât de mult am farda un personaj anume, românii au puterea să vadă dincolo de de fard

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este de părere că trebuie să se prezinte în faţa alegătorilor ”nefardat, nepoleit”, exact aşa cum este. ”Oricât de mult am farda un personaj anume, românii au puterea să vadă dincolo de de fard”, a afirmat Ciucă. Pre

Salariul minim va fi 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025, anunță Guvernul

Libertatea acum 5 ore
În şedinţa Comitetului Naţional Tripartit de miercuri, 16 octombrie, s-a decis că de la 1 ianuarie 2025 salariul minim să fie de 4.050 de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. În plus, anul viitor va fi menținută măsură scutirii de taxe pentru 30

Țara din Europa care a înregistrat o producție record de electricitate pe bază de cărbune anul acesta

HotNews acum 2 ore
În opt din primele nouă luni din 2024, Turcia a fost cel mai mare producător de electricitate pe bază de cărbune din Europa, depăşind Germania şi Polonia, arată datele publicate de think tank-ul dedicat climei şi energiei Ember, transmite Reuters, p

Marius Tucă Show începe joi, 17 octombrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Adrian Năstase

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 17 octombrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Adrian Năstase, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. „Țineți aproape!”.

Ciolacu pretinde că a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană privind planul fiscal de reducere a deficitului

Wall-Street.ro acum 11 ore
Guvernul "a ajuns la o înţelegere" cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului, a declarat premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada c

PSD nu va avea candidați trimiși în judecată pe listele pentru parlamentare

Adevarul acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a ținut promisiunea publică și a obținut în cadrul Consiliul Politic Național, ca pe listele PSD de la alegerile parlamentare să nu existe niciun candidat care este trimis în judecată. Premierul exclude din start

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/16°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
sâm.

6°/13°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

5°/12°
vin.

4°/12°
sâm.

3°/12°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

8°/14°
vin.

8°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/14°
joi

4°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

3°/13°
Timisoara
acum

mie.

6°/17°
joi

8°/18°
vin.

6°/17°
sâm.

6°/16°