Bună ziua!
Locuiesc la etajul 3 din 4 şi de când ne-am mutat am avut probleme cu inundaţiile. Vecina de la 4 susţine că problema e de la izolaţia blocului, deşi am făcut izolaţie pe bloc acum doi ani, continuă să ne inunde, susţinând în continuare că problema este de la izolaţie, deşi ne „udă” în diferite locuri. Refuză orice încercare de rezolvare a problemei, spune în permanenţă că vrea şarpantă, dar să o facă vecinii. Ce pot face în situaţia asta? Vă mulţumesc.
Bună ziua!
Trebuie stabilit exact de unde provine inundaţia, dacă nu se poate pe cale amiabilă, inclusiv cu sprijinul asociaţiei de proprietari, nu aveţi decât soluţia acţionării în judecată atât a vecinei, cât şi a asociaţiei, urmând ca pe baza unei expertize şi coroborat cu alte probe să se stabilească atât cauza inundaţiei cât şi măsurile necesare şi costurile, urmând după caz să fie suportate de asociaţie (toţi proprietarii proporţional cu cota de părţi comune dacă e vorba de acoperiş) sau de vecină, dacă e vorba de o inundaţie din culpa acesteia.
Bună ziua!
Locuiesc la etajul 3 din 4 şi de când ne-am mutat am avut probleme cu inundaţiile. Vecina de la 4 susţine că problema e de la izolaţia blocului, deşi am făcut izolaţie pe bloc acum doi ani, continuă să ne inunde, susţinând în continuare că problema este de la izolaţie, deşi ne „udă” în diferite locuri. Refuză orice încercare de rezolvare a problemei, spune în permanenţă că vrea şarpantă, dar să o facă vecinii. Ce pot face în situaţia asta? Vă mulţumesc.
Bună ziua!
Trebuie stabilit exact de unde provine inundaţia, dacă nu se poate pe cale amiabilă, inclusiv cu sprijinul asociaţiei de proprietari, nu aveţi decât soluţia acţionării în judecată atât a vecinei, cât şi a asociaţiei, urmând ca pe baza unei expertize şi coroborat cu alte probe să se stabilească atât cauza inundaţiei cât şi măsurile necesare ş