Gelu Ciorava, edilul comunei Podu Turcului, a ajuns la spitalul din localitate, după ce maşina în care se afla, condusă de un tânăr de 27 de ani, s-a izbit de un podeţ aflat pe marginea drumului.
După primele cercetări, se pare că şoferul nu a adaptat viteza maşinii la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului. Totodată, la spitalul din Podu Turcului a mai ajuns şi un alt bărbat în vârstă de 55 de ani din Vaslui, care se afla pe bancheta din spate a maşinii.
Toţi cei implicaţi în accident au suferit mai multe contuzii şi traumatisme. Ulterior, vasluianul a fost transferat la Spitalul Judetean Bacau pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii au deschis un dosar.
„În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ şi au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătamare corporală din culpă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
(Sursa: adevarul.ro) Gelu Ciorava, edilul comunei Podu Turcului, a ajuns la spitalul din localitate, după ce maşina în care se afla, condusă de un tânăr de 27 de ani, s-a izbit de un podeţ aflat pe marginea drumului.
După primele cercetări, se pare că şoferul nu a adaptat viteza maşinii la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului. Totodată, la spitalul din Podu Turcului a mai ajuns şi un alt bărbat în vârstă de 55 de ani din Vaslui, care se afla pe bancheta din spate a maşinii.
Toţi cei implicaţi în accident au suferit mai multe contuzii şi traumatisme. Ulterior, vasluianul a fost transferat la Spitalul Judetean Bacau pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii au deschis un dosar.
„În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilo