Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe soarta câinilor din padocul improvizat la Mătăsari

Publicat in Pandurul, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Zeci de câini din comuna Mătăsari au ajuns numai pielea şi osul şi se mănâncă între ei după ce autorităţile locale i-au închis într-un ţarc în care primesc mâncare doar atunci când există bani pentru aşa ceva. Asociaţia Pro Animals a intervenit ieri pentru a stopa situaţia respectivă, edilul din Mătăsari alegându-se cu o plângere penală pentru modul în care i-a tratat pe câini.

Zarvă mare ieri la ţarcul pe care autorităţile din Mătăsari îl numesc „adăpost” pentru câinii fără stăpân. În spatele unor porţi mari şi a unor ziduri din bolţari doar mirosul de urină şi lătratul câinilor trădează adevărata destinaţie a spaţiului, în rest orice trecător fiind tentat să creadă că acolo e vreun atelier de producţie, dacă nu vreun service sau altceva de genul acesta. Câini care rod din grilajul metalic atunci când nu se mănâncă între ei pot fi observaţi de oricine are răgaz un sfert de oră să aştepte pentru a vedea comportamentul animalelor.

Adunaţi la grămadă de printre blocurile din comună, câinii au fost „exilaţi” pe drumul ce duce spre Croici, locul fiind unul izolat. Aici aproape au fost lăsaţi să moară, Carmela Şerbănoiu de la Pro Animals spunând că despre tratamente medicale nici nu poate fi vorba. „Am mai fost aici pe 9 octombrie şi atunci erau ceva mai mulţi, semn clar că ori au murit ori s-au devorat între ei. Condiţiile sunt deplorabile. De 14 ani de când mă ocup de aşa ceva eu nu am întâlnit un astfel de adăpost. Noi avem la Târgu Jiu 800 de animale în grijă şi nici cei mai slabi pe care i-am adus acolo direct de pe stradă nu arată precum cei din acest padoc. Aici este un lagăr de exterminare, iar pentru asta vom depune plângere la Poliţie pentru că autorităţile trebuie responsabilizate, mai ales că avem o lege care reglementează aceste lucruri”, spune Şerbănoiu.

Certuri pe maidanezi

Vestea că în padocul Primăriei Mătăsari câinii mor de

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°